Conferința Agora: IT&Infrastructure Security

Articol postat de:

Agora_1

Sub sloganul “Soluțiile de securitate – mai necesare ca niciodată”, Conferința Agora “IT&Infrastructure Security” a avut loc în data de  27 februarie 2014, la Hotel Marshal Garden – Sala Ametist. Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației a fost prezentă la această conferință prin domnul lect.dr.ing. Ioan-Cosmin MIHAI – Vicepreședinte ARASEC.

Agora_2

Conferința Agora a adus în fața audienței nume de prim rang în furnizarea soluțiilor complete de securitate cum ar fi: Symantec, Allied Telesis, Cisco Romania sau Websense.

Programul conferinței a început cu Raportul Cisco de securitate pentru anul 2014, prezentat de dl. Dorin Pena – General Manager Cisco Romania. În cadrul acestui raport au fost prezentate principalele forme de atacuri cibernetice ce au avut loc în România în 2013. Conform acestui raport, anul 2013 s-a evidențiat prin faptul ca vulnerabilitățile sistemelor informatice ce au fost exploatate au atins un număr record.

Agora_2

Dl. Marius Țurlea – Technology Solutions Manager la Symantec, a prezentat „Soluții Symantec pentru asigurarea securității informațiilor în mediul IT&C”. S-a discutat despre DLP – Data Loss Prevention, Endpoint Protection, Critical System Protection și un nou produs ce urmează a fi lansat de Symantec: Data Center Security. Prin acest nou produs va fi controlată toată infrastructura (stocare, rețea, server) ce este virtualizată și livrată ca un serviciu.

Agora_3

O altă prezentare ce s-a remarcat în cadrul conferinței a fost „Auditarea Securității Aplicațiilor Mobile”, ținută de  dl. Florin-Mihai Iliescu – General Manager la Infologica. Auditul aplicațiilor mobile a devenit o necesitate în contextul exploziei numărului acestora. Auditul este necesar pentru a se descoperi eventuale erori de programare și pentru a se asigura că produsul corespunde cerințelor de securitate. Prezentarea a punctat și 10 ani de existență a companiei Infologica în auditarea sistemelor informatice, moment marcat și printr-o surpriză plăcută oferită participanților la conferință.

Conferința Agora s-a dovedit un eveniment important în domeniul securității informatice, atât prin invitații de marcă prezenți, cât și prin discuțiile și soluțiile prezentate în domeniul securității.

Sursa articolului: www.arasec.ro