România va găzdui la București un Summit regional pe securitate cibernetică

Articol postat de:

cybersecurity-summit

România va găzdui în perioada 11-13 mai 2015 un summit regional pe probleme de securitate cibernetică, la care vor participa reprezentanţi din 18 ţări din Europa Centrală şi de Est. Reuniunea este organizată la nivel guvernamental, cu sprijinul americanilor, care vor aduce la Bucureşti şi reprezentanţi din 20 de companii specializate în securitate informatică.

Summitul regional pentru securitate cibernetică aduce la aceeași masă lideri şi specialişti care vor căuta cele mai bune soluţii astfel încât ţările să se protejeze mai bine în faţa atacurilor cibernetice şi să ia măsurile adecvate în situaţii limită.

Oficiali regionali responsabili cu securitatea cibernetică vor discuta despre ameninţări, vulnerabilităţi, dar şi despre resurse, cele mai bune practici şi oportunităţi de a colabora în acest domeniu critic.

a declarat înaltul reprezentant comercial pentru sud-estul Europei (Ambasada SUA), Jim Cunningham

Potrivit ministrului pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, cu aceasta ocazie va fi inaugurat și proiectul pilot privind centrul de inovare în domeniul securității cibernetice, realizat în București cu ajutorul USTDA. Amintim și ca Romania este națiune-lider a Fondului de Sprijin creat de NATO pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.

„La acest Summit va fi prezent și Secretarul de stat pentru Comerț din SUA. De asemenea, Primul ministru a trimis invitații către omologii din țările respective, eu către omologii mei din aceste țări, CERT-ul la fel. Este o manifestare care ar trebui ca, dincolo de inaugurarea acelui proiect pilot – acel centru de inovare realizat cu ajutorul USTDA, care este unic în aceasta zona a Europei și care trebuie sa primească dimensiunea pe care ne-o dorim, cred că România trebuie sa afirme un prim rol în zonă în securitatea cibernetică, mai ales ca avem responsabilități date inclusiv de structuri militare în gestionarea acestui domeniu de securitate cibernetică.
Vor fi multe conferințe deschise, țările participante își vor prezenta politicile în domeniu și poate vom ajunge la o politica comună în ceea ce privește securitatea cibernetică”.

a declarat ministrul Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferințe organizate de revista Comunicații Mobile

Sursa foto: eventful.com
Sursa articolului: economie.hotnews.ro


Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>