Congresmenii americani s-au trezit şi denunţă programele NSA dezvăluite de Snowden

Articol postat de:

NSA

Congresmeni americani au denunţat puternic, miercuri, programele de supraveghere create de Agenţia de informaţii NSA, apreciind că acestea încalcă viaţa privată a americanilor şi ameninţând că nu le vor prelungi.

De la începutul dezvăluirilor lui Edward Snowden, atenţia publicului şi aleşilor s-a concentrat mai mult asupra urmăririi fostului consultant al puternicei Agenţii însărcinate cu efectuarea de interceptări telefonice şi informatice, decât asupra faptelor pe care acesta le denunţă.

Însă, miercuri, aleşi din ambele tabere din cadrul Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanţilor i-au criticat foarte dur pe unii reprezentanţi ai serviciilor de informaţii şi Departamentului Justiţiei.

În opinia lor, colectarea de metadate (numere apelate, durata apelului) ale comunicaţiilor efectuate de milioane de americani depăşeşte ceea ce autorizează Constituţia şi ceea ce permite legea.

„Cred că acest program a derapat de la pista legalităţii”, a denunţat reprezentanta democrată Zoe Lofgren.

În opinia congresmenilor, legea adoptată în 1978 în urma scandalului Watergate era menită să autorizeze supravegherea comunicaţiilor doar atunci când există o suspiciune ce vizează o persoană susceptibilă să se livreze unor activităţi teroriste.

Însă, colectând date ca şi cum ar lua tot carul cu fân pentru a găsi acul, NSA merge prea departe, iar Curtea secretă însărcinată cu validarea cadrului programelor NSA nu poate exercita un control efectiv asupra activităţilor de supraveghere ale agenţiei.

Această Curte, FISC (Foreign Intelligence Surveillance Court), obligă operatori de telefonie să predea aceste date NSA.

„Acest lucru este de neconceput, este scandalos şi este necesar să înceteze imediat. Îmi pare că avem o foarte gravă încălcare a legii”, a apreciat cel mai important congresemn democrat din cadrul Comisiei, John Conyers. El îndeamnă ca hotărârile cele mai importante ale FISC să fie declasificate.

„Echilibru bun”

Singura justificare a serviciilor de informaţii pentru deţinerea acestor milioane de date este că ele „pot fi utile” în viitor, a denunţat el.

În 2012, au fost efectuate cercetări doar asupra datelor a „300 de ID-uri unice” în cazuri de suspiciune privind o activitate teroristă, a ţinut să sublinieze reprezentantul NSA, John Inglis, amintind că doar 22 de persoane din cadrul agenţiei au dreptul să exploateze metadatele culese.

În opinia numărului doi de la Departamentul Justiţiei, James Cole, grija constantă este „echilibrul bun între protecţia securităţii naţionale şi cea a vieţii private şi libertăţilor publice”.

„Noi credem că aceste programe respectă acest echilibru”, a apreciat el, referindu-se la un program de colectare de metadate şi la programul PRISM de supraveghere pe Internet.

„Aceste date programe sunt efectuate urmând legi votate de Congres”, a subliniat el, răspunzând acuzaţiilor congresmenilor.

În opinia sa, „colectarea are valoare doar dacă datele sunt utilizate”.

„Nu vorbim despre utilizare. Încălcarea libertăţilor publice nu priveşte doar proasta utilizare, ci colectarea”, i-a răspuns, iritat, alt congresmen, Jerrold Nadler.

Inclusiv în tabăra republicană, amploarea programului provoacă îngrijorare. Este îngrijorat inclusiv James Sensenbrenner, unul dintre iniţaitorii Patriot Act, în 2001, şi Secţiunii 215 a acestuia, care prevede colectarea de metadate.

„Secţiunea 215 expiră la sfârşitul lui 2015, iar în cazul în care nu veţi înţelege că aveţi o problemă ea nu va fi prelungită”, i-a transmis republicanul adjunctului secretarului Justiţiei.

„Nu aveţi controlul asupra Camerei Reprezentanţilor (…). Este necesar să schimbaţi modul în care utilizaţi Secţiunea 215, altfel, peste un an şi jumătate, nu o veţi mai avea”, a avertizat el.

Sursa foto: www.slashgear.com
Sursa articolului: www.mediafax.ro


Add Comment Register



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>